Gică Popescu a dezvăluit care sunt aspectele din personalitatea lui Gică Hagi care îl enervează la culme, chiar și după o prietenie care durează de peste 30 de ani.
„Baciul” a recunoscut că „Regele” are mai multe probleme temperamentale și este foarte încăpățânat, iar în momentul în care simte că un anumit lucru trebuie să fie făcut așa cum își dorește el, nu se mai poate întâmpla o altă variantă.
Popescu a realizat că singura soluție pentru a depăși astfel de momente delicate este să-l lase pe Hagi să se descarce de ceea ce are pe suflet, iar după ce explodează, se „așază”, precum șampania.
O altă mare „problemă” caracteristică lui Gică Hagi este perfecționismul. „Regele” nu-și poate explica de ce unii jucători de-ai săi nu pot executa loviturile libere așa cum reușea el să o facă.
„Sunt multe lucruri care mă enervează. Dar, în comparație cu cele pe care le apreciez, sunt puține, balanța e 90 la 10. Este foarte, foarte încăpățânat, foarte orgolios, și de multe ori greșește din orgoliu, din dorința de a face ca el. Însă este un tip șampanie. Explodează, și se așază după aia.
Când a explodat trebuie să-l lași în pace pe Gică, să-l lași să facă, să urle. După, dacă vii cu argumente, înțelege, dar nu trebuie să intri cu el în polemică în momentul în care este nervos. Eu știu foarte bine, ne știm de la 20 de ani, aș fi idiot, aș arăta lipsă de inteligență și de diplomație dacă m-aș lua cu el.
Este un tip perfecționist și de multe ori crede că jucătorii sunt ca el. Dacă, Casap de exemplu, n-o pune cu stângul acolo unde trebuie cum punea el. I-am zis, bă, nu sunt toți ca tine, tu erai unic, o puneai unde voiai, și acum o pui unde vrei, ăștia sunt altfel, trebuie să stai, să îi înveți”, a spus Gică Popescu, la podcastul DA BRAVO.
Vezi AICI tot podcastul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER